Articole recente

Morfeus Regal – Nivel High Class pentru saltele




Într-o epocă a vitezei, în care zilele par mai scurte de 24 de ore şi în care ne înscriem în acest ”maraton” zilnic, calitatea somnului este un lucru definitoriu pentru starea noastră de bine. Pentru acest lucru, Morfeus a creat un concept premium şi exclusivist de saltea, bazat pe ultimele tehnologii şi tendinţe în domeniu şi care redefineşte confortul, transformând somnul într-o evadare relaxantă din cotidian.   

O saltea premium pentru un confort premium
N-ai pleca din casă fără umbrelă şi nici n-ai practica vreun sport fără echipamentul potrivit, nu-i aşa? Confortul este important pentru noi, de aceea, şi când vine vorba de somn, trebuie să ne gândim la acest lucru. Salteaua este baza unui somn de calitate, lucru confirmat de numeroase studii. Şi cum ne petrecem trei sferturi din viaţă în pat, salteaua devine şi cel mai important loc în care ne consumăm timpul.

Durerile de spate sau de gât după un somn pe o saltea inconfortabilă sunt dovezi clare că lipsa unei saltele confortabile îţi afectează nu doar noaptea, ci şi ziua. De aceea, saltelele  de la Morfeus sunt soluţia pentru un somn odihnitor, care să-ţi încarce bateriile.

Salteaua Regal restabileşte conceptul de confort, aducându-l la un nivel de înaltă clasă, fiind rezultatul multor cercetări specializate care au avut ca principal obiectiv crearea unui produs ergonomic, care să te convingă de la prima testare.

Fiind o saltea premium, Regal are o duritate B Firm (medie-înaltă) şi o structură „Multi-Pixel Pocket Springs”, compusă din arcuri împachetate, de înălţimi diferite, unele mai înalte şi mai moi, altele mai scurte şi mai rigide, pentru susţinerea şi stabilizarea corpului în orice poziţie pe parcursul somnului. Pentru un confort superior, salteaua Regal este acoperită cu o husă Top Gelmemory Breeze 3D, care este detaşabilă şi care impresionează prin finisajele luxury. Mai mult, planurile saltelei (superior şi inferior) sunt detaşabile şi lavabile în apă la 30° C.

O saltea Morfeus nu este la fel ca orice altă saltea
Fiecare om este diferit şi pentru fiecare ideea de confort este diferită. De aceea, produsele Morfeus sunt unice şi concepute pentru a oferi diferite grade de confort pentru a se adapta la nevoile individuale de dormit.

Morfeus – soluţia pentru un somn de vis
Fondat în 1962, Morfeus se bazează pe vaste cunoştinţe şi pe experienţă, susţinute de cele mai importante institute în domeniul ergonomiei şi cercetării somnului, de laboratoare de testare şi de importanţi designeri, cu renume internaţional. Toate acestea le permit celor de la Morfeus să creeze saltele, perne şi sisteme de dormit cu materiale, tehnologii şi modele de ultimă oră.

Mai mult, în 2007, a lansat Proiectul "Design Mattress Morfeus", unde cei mai buni designeri din lume se întrec în a concepe şi proiecta produse inovatoare, creând o continuitate profundă în tehnică şi design.

Bucură-te de confortul unui rege şi alege salteaua Regal de la Morfeus!

Sursă: PR

3 cocktailuri delicioase cu vin


3 cocktailuri delicioase cu vin

De regulă vinul se savurează simplu, fără a fi combinat cu alte băuturi. Numai așa se simte cu adevărat gustul său desăvârșit.

Cu toate acestea restaurantele și terasele promovează din ce în ce mai mult cocktailurile ce au la bază vinul ca ingredient principal. În combinația potrivită, vinul își va face simțită savoarea fără nicio problemă. În plus, dacă preferi un vin dulce sau demi-dulce și nu ai în casă decât vinuri seci, atunci le poți transforma în cocktailuri delicios de dulci. Nu trebuie decât să cunoști câteva rețete de cocktailuri pe bază de vin.


Sangria
vin roșu
portocale
sirop de Sangria sau un sirop dulce
felii de mere
felii de portocale
felii de lime
apă minerală
gheață

Sangria este un cocktail venit de pe meleagurile spaniole ce este perfect pe timp de vară și nu numai.
În primul rând, din pulpa portocalelor trebuie obținut suc, care se amestecă cu vinul roșu și siropul dulce. Cantitatea acestora variază în funcție de câte cocktailuri vrei să faci. Însă este de preferat ca sucul de portocale să fie în aceeași cantitate cu vinul. Iar siropul îl adaugi în funcție de cât de dulce vrei să faci cocktailul.

După ce se amestecă sucurile se adaugă feliile de portocale, măr și lime și se pune la frigider pentru câteva ore. După ce se scoate de la frigider se adaugă apa minerală în proporție de 1/2 din volumul cocktailului și gheța.


Hugo
prosecco (vin spumant)
sirop de soc
apă minerală
felii de lime
mentă 
gheață

Hugo este un cocktail delicios ce se prepară foarte ușor. Într-un pahar se adaugă menta și feliile unei lime care se pisează bine pentru a-și lăsa gustul. Apoi se adaugă puțin sirop de soc, aproximativ 3 lingurițe. După sirop se adaugă vin aproximativ 200ml sau cât să umpli două treimi din pahar. Restul se completează cu apă minerală și gheață.


Strawberry Wine
vin alb
sirop de căpșuni
căpșuni
gheață

Strawberry wine este un cocktail foarte simplu de făcut și perfect pentru sezonul căpșunilor. Într-un pahar se pune aproximativ 10% sirop de căpșuni, iar apoi se completează cu vin alb. Poate fi savurat ca atare sau pentru un aspect mai apetisant se pot adăuga căpșuni sau bucăți de căpșuni și gheață.

Autor: Adina Naneș
Sursă imagine: Pixabay

8 lucruri pe care nu ar trebui să le ții în baie

obiecte baie


Multe dintre obiceiurile noastre de zi cu zi sunt legate de baia sau dușul nostru zilnic. Așa că nu este de mirare că în baie ținem tot felul de lucruri pe care le folosim în fiecare zi și pe care le asociem cu îngrijirea personală, curățarea și menținerea sănătății noastre.

Cu toate acestea, mediul umed și variabil ca temperatură din baie este rău pentru o mulțime din obiectele pe care le ținem, de obicei, acolo. Citește mai departe ca să afli ce lucruri ar trebui scoase din baie și unde ai putea să le pui.

1. Medicamentele
În spitale și cabinete medicale, cele mai multe medicamente sunt păstrate la temperatura camerei. Dacă temperatura medicamentelor se schimbă în mod constant, se poate reduce sau chiar elimina eficiența acestora. Deci, asigurați-vă că păstrați orice medicament într-un loc răcoros și uscat.

2. Prezervativele
Dacă sănătatea este prima ta prioritate, ar trebui să ai, cu siguranță, prezervative, dar, este o idee proastă să le ții în baie. Căldura și umiditatea pot deteriora prezervativele – de aceea, niciodată nu este recomandat să le ții, de exemplu, în buzunarul din spate. Pentru a reduce probabilitatea de rupere a acestora, păstrează-le în noptieră. Va fi și mult mai ușor să ajungi la ele atunci când ai nevoie.

3. Aparatele și lamele de ras
Dacă dorești să utilizezi aparatele și lamele de ras mai mult timp, e mai bine să le păstrezi în alt loc decât în baie, deoarece umiditatea va oxida lamele și le va toci. După fiecare utilizare, aparatul de ras ar trebui uscat și pus într-un loc răcoros și uscat. Dacă insiști să-l ții în baie, păstrează-l într-o pungă de plastic etanșă între utilizări.

4. Produsele pentru machiaj
Oglinda din baie este un motiv foarte practic pentru care păstrăm produsele noastre pentru machiaj acolo, dar, baia este ultimul loc în care ar trebui să rămână. Sigur, le poți pune acolo, dar, odată ce ai terminat, ar trebui să le muți într-un loc uscat și rece, cu o temperatură stabilă. Schimbările constante de temperatură, precum și mediul umed pot deteriora aceste produse și le pot reduce semnificativ termenul de valabilitate.

5. Lacul de unghii
Durata medie de viață a lacului de unghii este de aproximativ doi ani, dar, dacă îl păstrezi la temperaturile fluctuante ale băii,  culoarea ta preferată, probabil, nu va rezista atât de mult timp. Este de preferat ca și lacul de unghii să fie ținut într-un loc uscat și răcoros.

6. Bijuteriile
Este foarte ușor să ții bijuteriile în baie deoarece aici este locul unde are loc rutina ta de înfrumusețare, dar, poate ar trebui să schimbi acest obicei, mai ales în cazul în care bijuteriile tale sunt din aur, argint sau alte metale prețioase. După cum îți dai seama, bijuteriilor nu le priește într-un mediu umed. Metalele își pierd luciul mult mai rapid în medii umede decât în cele uscate. Deci, odată ce ai ajuns acasă, ar fi bine să le pui înapoi în caseta de bijuterii, pe care ar trebui să o ții în dormitor.

7. Parfumurile
Mulți dintre noi suntem tentați să ținem parfumurile noastre preferate pe rafturile din baie, dar, riscăm, astfel, ca acestea să își piardă mirosul, deoarece căldura și umiditatea accelerează procesul de oxidare. Acestea, de asemenea, ar trebui ținute în dormitor.

8. Prosoapele
Ar trebui să aduci în baie doar un prosop, atunci când ai nevoie de el, și apoi să îl lași să se usuce în altă parte. De ce? Pentru că prosoapele absorb umiditatea din încăpere, iar aceasta favorizează apariția mucegaiului și prosopul tău poate începe să miroasă chiar dacă nu l-ai folosit. Este de înțeles că vrei să păstrezi prosopul pe care îl utilizezi în mod frecvent în baie, dar asigură-te că deschizi fereastra sau pornești ventilatorul pentru a fi sigur că acesta se usucă în mod corespunzător.

Autor: Theodora Rădulescu
Sursă imagine: Pixabay

Cum își petrec timpul liber oamenii de succes

cum isi petrec timpul liber oamenii de succes

Oamenii de succes au de cele mai multe ori un program încărcat și foarte exact de la care rareori se abat. Acest lucru este valabil și pentru timpul lor liber. Ei știu că modul în care își petrec orele în afara biroului pot îi influența pozitiv sau negativ. De aceea aleg să își petreacă momentele în care nu lucrează cât mai eficient.

1. Se trezesc de dimineață
Cu toate că trebuie să se trezască devreme în timpul săptămânii, oamenii de succes continuă acest obicei și în weekend. Dacă majoritatea persoanelor dorm până la ora 10 sau chiar 11, profesioniștii aleg să se trezească până în ora 9. Făcând asta se bucură de o zi mai lungă în care pot desfășura cât mai multe activități relaxante.

2. Fac sport
Oamenii de succes știu cât de important este sportul și care sunt efectele sale pozitive: cresc încrederea în sine, ajută la relaxare, crește rezistența la efort fizic. De aceea, aceștia îl practică cu regularitate, atât în timpul săptămânii înaintea orelor de lucru sau la finalul acestora, cât și în weekend. O jumătate de oră de exerciții fizice pot face minuni pentru corp, dar și pentru minte.

3. Urmează diverse cursuri
Chiar dacă și-au terminat studiile, oamenii de succes știu că procesul de învățare nu încetează niciodată. Asfel, caută să învețe mereu lucruri noi sau să își perfecționeze abilitățile dobândite de-a lungul timpului prin urmarea diferitelor cursuri, chiar și online.

4. Petrec timp alături de prieteni și familie
Cu toate că își petrec o bună parte din timp la locul de muncă, aceștia nu uită că trebuie să rezerve o parte din timpul lor liber pentru prieteni și familie. Oricât de importantă ar fi cariera, drumul către succes nu poate fi parcurs fără ajutorul prietenilor și familiei. Așa că este foarte important să petreci timp de calitate alături de aceștia.

5. Au hobbie-uri
Oamenii de succes au diferite hobbie-uri ca orice altă persoană pentru a reuși să se deconecteze de mediul profesional. Ei au înțeles că stresul cauzat de locul de muncă nu duce la rezultate pozitive și că pentru a-l înlătura au nevoie de activități care să îi distragă. Fie că este vorba de fotografie, călătorii, plimbat prin natură, gătit sau alte activități, hobbie-urile sunt excelente pentru a alunga stresul acumulat în timpul programului de lucru.

6. Citesc
Oamnii de succes obișnuiesc să citească foarte mult, fie că este vorba de beletristică sau de cărți de specialitate. Cititul contribuie la îmbogățirea vocabularului și la dezvoltarea abilităților de comunicare, ambele extrem de importante pentru o carieră de succes.

7. Merg în vacanțe
Chiar și cei mai ocupați oameni de afaceri merg cel puțin într-o vacanță în decursul anului. Ei au înțeles cât de importantă este deconectarea și își lasă loc liber în programul lor încărcat pentru vacanțe.

Chiar dacă nu îți petreci timpul liber în aceste modalități asta nu înseamnă că nu vei avea succes. Însă, este bine să urmezi măcar o parte dintre aceste trucuri pentru a-ți îmbunătății abilitățile și stilul de viață și, implicit, cariera.

Autor: Adina Naneș
Sursă imagine: Pixabay

 

6 motive pentru a vizita Elveția


elvetia


Nu te-ai decis încă unde să îți petreci vacanța de iarnă? Avem noi o sugestie: Elveția! Deși poate fi trecută cu vederea din cauza dimensiunilor sale mici și a prețurilor cam piperate, Elveția este un loc minunat care chiar merită vizitat. De asemenea, fiind înconjurată de Germania, Italia, Franța, Austria și Liechtenstein, Elveția este un punct de plecare ideal pentru cei care doresc să descopere Europa de Vest.


Iată câteva motive pentru care următoarea ta destinație de vacanță ar trebui să fie Elveția.


muntele matterhorn
Sursă imagine: alex.ch - Matterhorn, licență CC BY-SA 2.0


1. Peisaje superbe
În ciuda dimensiunilor sale reduse, Elveția oferă o gamă largă de peisaje care încântă pe tot parcursul anului. Nu trebuie să călătorești mult pentru a vedea frumoase păduri, lacuri, castele, catedrale, ghețari, văi și munți acoperiți de zăpadă. Trei cincimi din țară este acoperită de Munții Alpi care oferă vizitatorilor peisaje memorabile – cel mai cunoscut și fotografiat este Muntele Matterhorn, un adevărat simbol al Elveției. De asemenea, în Elveția se găsește și Cascada Rinului, cea mai mare cascadă din Europa.

2. Mâncare delicioasă

Elveția are o bucătărie variată, influențată de națiunile înconjurătoare, în special Franța, Italia și Germania. Cu toate acestea, cele mai cunoscute alimente elvețiene sunt brânza Emmental și ciocolata elvețiană, făcute cu lapte care provine de la turmele de vaci ce pasc în văile alpine. Există numeroase restaurante sau magazine de unde poți procura delicioasa brânză elvețiană – cu sau fără găuri – și, de asemenea, există numeroase fabrici de ciocolată pe care le poți vizita și, desigur, numeroase mărci de ciocolată pe care le poți lua acasă, cum ar fi Nestle, Toblerone și Lindt.


 ciocolata elvetiana
Sursă imagine: jay8085 - Zurich Chocolate Shop, licență CC BY 2.0


3. Ceasul elvețian
Dacă te afli pentru prima dată în Elveția, întrebarea pe care să o pui nu este „ Unde pot găsi un ceas elvețian?”, ci mai degrabă „Pe care ar trebui să îl aleg?”. Ceasurile elvețiene sunt lucrate cu ingeniozitate, precizie și calitate, neavând concurență în întreaga lume. Acestea sunt vândute peste tot, dar, în special,  în Valea Ceasurilor din vestul Elveției, unde vei găsi diferite mărci. Fie că este vorba un suvenir sau de o investiție pe viață, un ceas elvețian înseamnă ceva pentru toată lumea.

4. Muzee și monumente istorice

Pentru o țară mică, Elveția are o mulțime de muzee pe care le poți explora atunci când vizitezi țara, cele mai populare fiind Muzeul de Transport al Elveției și Grădina de Gheață din Lucerna, Muzeul Național Elvețian din Zurich, Muzeul Internațional al Crucii Roșii din Geneva și Muzeul Ciocolatei Alprose din Lugano. Elveția are, de asemenea, o serie de monumente istorice remarcabile, cum ar fi Castelul Gruyere, Castelul Lenzburg și Biblioteca Mănăstirii din St. Gallen, precum și multe alte locuri care merită văzute.




5. O multitudine de activități în aer liber
Dacă ești un entuziast al aventurii, în Elveția vei găsi tot timpul ceva de făcut, indiferent de anotimp. Pe timpul iernii ai la dispoziție schi, schi extrem, schi în zăpadă adâncă, săniuș, snowboard, cățărare pe gheață, heli schi, drumeții montane, ciclism pe zăpadă, snowshoeing, patinaj și sănii trase de câini.  În lunile mai calde, ciclismul, alpinismul, drumețiile, navigația, schiul nautic, canotajul, înotul, raftingul, kaiacul canoe, bungee jumping-ul, zborul cu parapanta și parașutismul sunt doar câteva dintre activitățile de care te poți bucura aici.

6. Transportul public
Transportul poate fi un motiv serios pentru a decide dacă vizitezi sau eviți un anumit oraș sau o țară. Elveția atrage vizitatorii în satele sale montane fermecătoare și pe străzile pline de viață ale orașelor cu unul dintre cele mai bune sisteme de transport din lume. Călătorii se pot deplasa în întreaga țară pe calea ferată, pe căile navigabile sau rutiere cu Swiss Travel Pass, un bilet all-inclusive valabil pe toate sistemele de transport public din Elveția. Legitimația include, de asemenea, acces gratuit la mai mult de 400 de muzee și transport gratuit pentru copii sub vârsta de 16 ani.


Autor: Theodora Rădulescu


6 beneficii ale relaxării

beneficii relaxare


Unii ar argumenta că stresul este cea mai mare problemă a sănătății noastre, dat fiind faptul că acesta a fost legat de foarte multe afecțiuni, de la probleme cardiace, la demență. Este posibil să fi auzit că un pic de stres este, de fapt, bun pentru tine. În cantități moderate, acea adrenalină dată de stres te poate alimenta pentru o zi lungă la locul de muncă, pentru un antrenament riguros și pentru multe altele.

Cu toate acestea, relaxarea, ori de câte ori este posibilă și în orice mod – cititul unei cărți, plimbatul, meditația, alergatul, etc. –, este mult mai sănătoasă pentru tine decât ai putea crede. Prin practicarea diferitelor tehnici de relaxare îți lași corpul și mintea să se destindă.

În acest articol îți vom prezenta cele mai importante beneficii ale relaxării.

1. Relaxarea îți protejează inima
Practicarea diferitelor tehnici de relaxare duce la scăderea ritmului cardiac și a tensiunii arteriale. Inima ta va deveni mai puternică și va fi capabilă să pompeze mai mult sânge cu mai puține bătăi. Probabilitatea de a avea un infarct miocardic sau un accident vascular cerebral va scădea.

2. Relaxarea îmbunătățește funcționarea creierului
Stresul cronic afectează capacitatea de a ne aminti unele lucruri și de a ne angaja într-un comportament adecvat în anumite situații. De asemenea, s-a constatat că prea mult stres și prea puțină relaxare pot provoca o creștere a unor anumite proteine din creier, asociate cu boala Alzheimer, ceea ce poate duce la o accelerare a dezvoltării bolii. Totodată, o minte odihnită este esențială pentru o mai bună concentrare, aceasta ducând la creativitate și o mai mare eficiență în activitățile de zi cu zi.

3. Relaxarea reduce depresia
Funcționarea în mod constant la capacitate maximă când vine vorba de locul de muncă, comisioane și activități care nu sunt legate întotdeauna de sentimente fericite, poate sta în calea puterii de a obține sentimente de plăcere, ceea ce duce la tristețe și depresie. Relaxarea poate ajuta la diminuarea hormonilor de stres, cum ar fi cortizol și serotonină. De fapt, s-a constatat că relaxarea îi face pe oameni mai fericiți, mai puțin geloși și le dă un sentiment general de bunăstare.

4. Relaxarea îți crește nivelul de energie
Este destul de evident – dacă dorești să ai mai multă energie, trebuie să îți lași corpul să se odihnească. Relaxarea reîncarcă organismul, întărește sistemul imunitar, crește fluxul sanguin către mușchi și face ca o persoană să fie mai energică, creativă și eficientă în activitățile de zi cu zi.

5. Relaxarea te poate ajuta să iei decizii mai bune
Nu e de mirare că, atunci când ești stresat, s-ar putea să nu ai întotdeauna o gândire clară.  Un studiu din 2012 a constatat că stresul pare să schimbe, de fapt, modul în care cântărim riscurile și beneficiile și ne poate afecta judecata atunci când ne confruntăm cu decizii importante.

6. Relaxarea poate încetini cancerul la sân
S-a descoperit că stresul poate dubla riscul unei femei de a dezvolta cancer la sân. Deși cercetările privind efectele stresului asupra cancerului sunt în mare parte neconcludente, există unele dovezi care arată o legătură între stres și agresivitatea cancerului la sân. Relaxarea nu numai că pare să întârzie progresia bolii, dar poate, de asemenea, crește viteza de recuperare.


Autor: Theodora Rădulescu
Sursă imagine: Pexels

3 tipuri de dormitoare

Sursă imagine: Pixabay

Dormitorul este spațiul în care ne relaxăm, ne odihnim și în care vrem să ne simțim cât mai confortabil. De aceea, acesta trebuie să fie decorat cât mai armonios pentru a ne crea o stare liniștitoare.

De cele mai multe ori pentru a decora un dormitor este nevoie de câteva elemente simple: perne de diferite mărimi, vaze, lămpi, tablouri, draperii, covoare și lenjerie de pat. În funcție de stilul ales pentru dormitor, acestea trebuie să fie în armonie deplină. 

Sursă imagine: Pixabay

Dormitorul minimalist
Pentru un dormitor minimalist trebuie alese obiecte decorative simple și tot spațiul să fie amenajat cât mai simplist posibil. De obicei, predomină una sau două culori într-un dormitor minimalist, iar de cele mai multe ori este vorba despre alb. 

Patul este ales cu un design modern, cu tăieturi clare, iar mobila trebuie aleasă în ton cu acesta. Lenjeria de pat, trebuie de asemenea să fie monocromatică sau cu motive geometrice. Pentru ca dormitorul să își păstreze aspectul minimalist nu trebuie exagerat cu obiectele decorative. Sunt suficiente doar câteva pentru efect, cum ar fi: un lampadar, o oglindă modernă, draperii în nuanțe de gri sau bej și un covor în ton cu acestea.

 Sursă imagine: Pixabay

Dormitorul modern glamouros
Dormitorul glamouros nu se deosebește foarte mult de dormitorul minimalist. Sunt păstrate nuanțele simple și culorile deschise, însă se optează pentru obiecte decorative străluciotare. Pentru a obține un astfel de dormitor trebuie ca elementele de decor să fie în tonuri metalice, aurii sau argintii, sau realizate cu cristale strălucitoare. Pentru pereți de multe ori se alege tapetul în locul vopselei.

Sursă imagine: Pixabay

Dormitorul cu aspect vintage sau clasic
Persoanele care își doresc un dormitor căduros și primitor vor opta cu siguranță pentru un dormitor cu aspect vintage sau romantic. Acesta este genul de dormitor în care predomină culoarea și imprimeul. Patul este de cele mai multe ori unul clasic, iar lenjeria acestuia are imprimeu floral. Întregul mobilier este de inspirație clasică sau vintage. De asemenea, covorul și draperiile, de cele mai multe ori, sunt tot cu imprimeu floral sau baroc. Culorile alese pentru un astfel de dormitor sunt: verde fistic, galben deschis, roz deschis, tonuri care se regăsesc de multe ori în imprimeul lenjeriei și al celorlalte obiecte decorative.

Autor: Adina Naneș

Filosofia Danssa Studio: dansul – pasiune pentru orice vârstă



Dansul reprezintă unul dintre cele mai frumoase moduri prin care îți poți îmbunătăți imediat starea de spirit. Fie că execuți mișcări ușoare ale umerilor și ale șoldurilor, acasă, în timp ce gătești, fie că dansezi de bucurie atunci când proiectele tale se dovedesc a fi de succes, în mod inevitabil dansul este asociat unei stări de bine. Dar mai mult decât orice, dansul nu are limite și nici vârstă.


„Unul dintre cele mai importante lucruri pentru studioul nostru este atmosfera în care au loc cursurile, dansul fiind o activitate relaxantă pe care vrem să o practicăm în armonie pentru a ne simți bine. Ne dorim ca toată lumea să vină cu plăcere și să se bucure de fiecare pas învățat în cadrul studioului nostru. La guest party-urile noastre, adică la petrecerile noastre tematice în care le oferim cursanților posibilitatea de a-și aduce prieteni pentru a se bucura împreună de atmosfera de la sală, se reunesc toate vârstele: de la copii, până la bunici. Cei care ne-au trecut pragul au redescoperit bucuria de a face mișcare prin dans, iar atmosfera creată a fost una caldă, ca în familie.” – mărturisește Mirel Roman, fondator Danssa Studio. 

Instructorii de la școala de dans încearcă să insufle buna dispoziție și se adaptează vârstei și nevoilor fiecărui cursant, ajutându-l să învețe ușor atât pașii de dans ai stilurilor standard, cât și pe cei ai stilurilor latino. Pentru persoanele tinere, pasionale, dansurile latino sunt cea mai potrivită alegere conform specialiștilor de la Danssa Studio: Salsa, Bachata, Merengue, Samba, Rumba. Categoria dansurilor standard – Vals, Vals Vienez, Fox Trot, Tango – va fi pe gustul persoanelor mature care vor să descopere eleganța dansurilor de altă dată. Iar cursanții care vor să-și consume energia debordantă prin dans vor fi cuceriți de stiluri precum Hustle, Jitterbug, Jive, East Coast Swing, West Coast Swing.

Danssa Studio oferă cursuri de dans atât adulților, cât și copiilor cu vârste de peste 12 ani. Prin urmare, sunt încurajați atât copiii, care odată cu era digitală preferă să aloce mai multe timp noilor gadgeturi decât să înceapă să facă mișcare prin dans, cât și persoanele trecute de a doua tinerețe care vor să-și redobândească mobilitatea de altădată. Prima lecție de dans este gratuită, așa că nu amânați momentul înscrierii la cursuri!

Danssa Studio este o școală de dans localizată în zona Parcului Kiseleff, adresa exactă fiind Bulevardul Ion Mihalache, nr. 62, București. 
Îi puteți urmări pe Facebook aici: https://www.facebook.com/danssastudio/


Sursă: PR

Tigaie picantă cu pui


Tigaia picantă cu pui este o mâncare delicioasă ce se prepară foarte ușor. Este perfectă pentru acele zile în care îți dorești o mâncare sățioasă și foarte sănătoasă.

Ingrediente
1 piept de pui
1 ardei gras roșu
1 ardei gras galben
1 ardei gras verde
1 ceapă mare
1-2 cutii de roșii tăiate cuburi
ulei
sare
piper alb
boia de ardei dulce
boia de ardei iute
chili 

Primul care se prepară este pieptul de pui. Acesta trebuie tăiat cuburi sau fâșii subțiri. Se pune la prăjit într-o tigaie cu un strop de ulei, iar după ce s-a rumenit puțin pe ambele părți se adaugă sare, piper alb și boia de ardei dulce în cantități suficiente pentru a-i da o culoare roșiatică. Apoi, se lasă în continuare la prăjit până ce se rumenește bine. Când este gata se scoate puiul din tigaie și se așează într-un castron. 

Tigaia în care a fost prăjit puiul poate fi folosită și pentru a prepara celelalte ingrediente, după ce a fost curățată de urmele de prăjeală rămase. 

Ardeii se taie fâșii lungi și subtiri pe verticală, iar ceapa se secționează în două, iar fiecare jumătate va fi tăiată în așa fel încât să se obțină semicercuri de aproximativ 0,5cm. După ce au fost tăiate legumele, se pun la călit împreună în tigaie cu o lingură de ulei și se lasă până ce fâșiile de ardei s-au înmuiat.

Atunci când legumele par a avea un aspect ușor cristalizat se adaugă cutiile de roșii tăiate cuburi  împreună cu un strop de sare, boia dulce, boia iute și chili. Puteți condimenta amestecul în funcție de cât de picantă vreți să fie mâncarea. Se mai lasă legumele să fiarbă în sos, iar la final se adaugă pieptul de pui prăjit.

După ce a fost adăugat puiul se mai lasă pe foc aproximativ 15 minute pentru ca sosul să scadă. 

Tigaia picantă poate fi servită imediat ce a fost luată de pe foc pentru a simți cât mai bine condimentele adăugate.

Autor: Adina Naneș
Sursă imagine: Adina Naneș

8 metode de a reduce stresul și de a te relaxa în 5 minute

Dacă ești îngrijorat cu privire la sănătatea ta sau încerci să-ți îmbunătățești sănătatea, atunci primul lucru la care ar trebui să te gândești este stresul. Acesta este o parte normală a vieții, dar, pe termen lung, poate afecta sănătatea și starea ta de bine la orice nivel: fizic, mental și emoțional. Deci, stresul trebuie ținut sub control și acest lucru se poate face prin relaxare. Singura problemă este că trăim într-o lume aflată în continuă mișcare, iar relaxarea necesită, în general, timp pe care nu îl avem. Din fericire, există câteva modalități simple de relaxare în mai puțin de 5 minute.

1. Bea o cană de ceai
Simplul act de a pregăti o cană de ceai îți poate aduce aminte să iei o pauză și să te relaxezi.  Ceaiurile de plante, în special ceaiul verde, sunt excelente pentru a reduce stresul. Nu numai că oferă un sentiment de calm, dar multe conțin, de asemenea, ingrediente care diminuează stările de anxietate și furie. Proprietățile ceaiului de mușețel acționează ca un tonic natural asupra nervilor, iar ceaiul verde este tocmai bun pentru a reduce stresul.

2. Mestecă gumă
Indiferent de aromă, guma de mestecat este un mod surprinzător de ușor și rapid de a combate stresul. După doar câteva minute de mestecat, nivelul de cortizol scade, reducând astfel stările de anxietate.

3. Meditează
Nu este nevoie să te retragi în munți – câteva minute de liniște și pace este tot ce ai nevoie pentru a profita de beneficiile meditației. Două sesiuni scurte de cinci minute de meditație pe zi pot reduce stresul și depresia. Găsește un loc liniștit, calmant, concentrează-te asupra respirației și simte cum furia, anxietatea sau disperarea încep să dispară.

4. Respiră
Respirația este o forță vitală care joacă un rol foarte important, deoarece hrănește corpul, reduce nivelul de stres și îți permite să primești mai mult oxigen. Respirația adâncă și lentă poate ajuta la scăderea tensiunii arteriale și a ritmului cardiac. În cazul în care vrei să te relaxezi, încearcă doar să respiri profund (întotdeauna prin nas). Nu trebuie să mergi în parc sau în mijlocul unui câmp; te poți calma doar stând în biroul tău, iar, pentru rezultate mai bune, închide ochii și așează-te confortabil. Un exercițiu util este să apeși pe nara dreaptă și să inhaleazi numai prin cea stângă și invers.

5. Ascultă muzică
Muzica este o modalitate foarte bună de relaxare, are un efect calmant asupra minții noastre, dar, de cele mai multe ori, o rezervăm pentru drumul către casă sau sală. Data viitoare când te simți copleșit de activitățile tale de zi cu zi, pune-ți căștile în urechi, alege melodia care îți place și lasă muzica să își facă efectul.

6. Masează-ți mâinile
Nu ai nevoie de un profesionist pentru cinci minute de masaj. Aplică niște cremă de mâini și masează ușor degetele și palmele. Concentrează-te, în special, asupra mușchiului de sub degetul mare pentru o reducere instantanee a tensiunii din umeri, gât și scalp. Nu numai că este una dintre cele mai bune metode de relaxare, dar este, de asemenea, bună și pentru tratarea răului de mare.

7. Numără
Când simți că nu mai poți, numără până la 10 și înapoi. Este greu să te stresezi pentru evenimente viitoare când încerci să îți aduci aminte ce vine după șapte.

8. Fă-ți planuri
Dacă ziua nu merge atât de bine, stai câteva minute și planifică ceva distractiv pentru seară. Fie că este vorba de un film sau o cină cu un prieten, faptul că te așteaptă ceva pozitiv la sfârșitul zilei poate face totul să mergă mai lin.

Autor: Theodora Rădulescu
Sursă imagine: 123rf

City Break de toamnă: Paris

city-break-de-toamna-paris-turnul-eiffel
Sursă imagine: Pixabay

Dacă îți dorești o vacanță scurtă în care să te desprinzi de treburile zilnice și de locurile obișnuite în care îți petreci timpul, atunci un city break este perfect pentru tine. Nu durează decât 2-3 zile, iar prețul este unul avantajos având în vedere că include transport cu avionul și cazare la un hotel. Perfect pentru a-ți reîncărca bateriile. 

În cazul în care nu știi în ce oraș să mergi, ei bine, Parisul este perfect pentru un city break de toamnă. În cele 2-3 zile petrecute în orașul iubirii, vei putea vizita o mulțime de locuri reprezentative.

Turnul Eiffel
Turnul Eiffel  este cel mai celebru obiectiv turistic din Paris, iar un city break nu poate fi complet fără a-i face o vizită și a urca până la ultimul etaj. Pentru a economisi timp și a nu sta la cozile interminabile pentru a cumpăra un bilet, cel mai bine este să îl achiziționezi online. Astfel, vei putea urca imediat în turn.

Muzeul Louvre
Un alt obiectiv obligatoriu de vizitat atunci când ești în Paris este Muzeul Louvre, care găzduiește și faimoasa pictură a lui Leonardo Da Vinci, Mona Lisa. Aici vei putea admira tablouri, sculpturi și opere de artă faimoase. De asemenea, biletul îl poți achiziționa în avans online sau poți alege să vizitezi muzeul în prima duminică a fiecărei luni, atunci când intrarea este gratis, dacă alegi un city break în primul weekend al lunii.

city break la paris muzeul louvre
Sursă imagine: Pixabay

Champs-Elysees și Arcul de Triumf
O plimbare pe faimosul bulevard Champs-Elysee nu trebuie să lipsească de pe lista obiectivelor. Acolo vei putea găsi cele mai luxoase magazine și restaurante, iar la finalul bulevardului se află Arcul de Triumf. Și acesta trebuie vizitat în mod obligatoriu, mai ales că oferă o priveliște superbă asupra întregului oraș.

Catedrala Notre Dame
Unul dintre cele mai importante monumente religioase ale Parisului este Catedrala Notre Dame, construită acum aproape 900 de ani și care impresionează prin arhitectura sa somptuoasă. Este situată chiar în centrul Parisului.

sacre coeur
Sursă imagine: Pixabay

Basilica Sacre Coeur
Situată în Piața St. Pierre, pe colina Montmartre, Basilica Sacre Coeur este una dintre cele mai celebre destinații turistice din Paris. De astemenea, și aceasta oferă o priveliște superbă asupra orașului, putându-se observa atât Turnul Eiffel, cât și Arcul de Triumf.

Toate aceste cinci obiective pot fi vizitate în timpul unui city break în Paris.

Autor: Adina Naneș

8 activități relaxante pentru weekend




Pe cei mai mulți dintre noi săptămâna ne taxează fizic și psihic, nelăsându-ne nici măcar o clipă de relaxare. De aceea, sfârșitul de săptămână trebuie folosit pentru deconectare. Îți prezentăm în continuare câteva idei de activități care să îți facă weekendul mai plăcut.

Citește o carte
Cu siguranță ai prin casă câteva cărți pe care tot zici că vrei să le citești, dar nu ai apucat încă. Citește-le acum! Așează-te confortabil și afundă-te în poveste.

Ieși la plimbare
Prea des ignorăm mediul nostru înconjurător în drumul nostru spre școală, muncă și înapoi spre casă. Așa că, ieși pe ușă fără a avea o destinație anume în minte și pierde-te în propriul oraș. Precis o să descoperi lucruri noi și interesante.

Fă fotografii digitale
Ia aparatul de fotografiat digital cu tine și fotografiază orice găsești interesant. Fă o mulțime de poze, apoi du-te acasă și vezi dacă ai prins ceva frumos și captivant. Pozele făcute de tine pot fi folosite ca wallpaper, screensaver, pentru cadouri personalizate și în multe alte feluri.

Organizează un festival de film
Invită niște prieteni și roagă-i să aducă DVD-ul lor preferat. Nu vă mai trebuie decât niște snacks-uri și puteți lenevi o zi întreagă vizionând filme. Este foarte distractiv și nu costă nimic.

Fă binging
Un weekend rece sau ploios este perfect pentru a viziona episod după episod dintr-un serial captivant sau amuzant. Dacă ai abonament la platforme gen Netflix sau HBO Go, ai acces nelimitat la zeci de filme și emisiuni neîntrerupte de publicitate - inclusiv unele seriale de mare succes tocmai bune pentru binging.

Trage un pui de somn
Majoritatea dintre noi nu avem parte de suficient somn în timpul săptămânii, prin urmare un pui de somn revigorant este perfect pentru weekend. În plus, are și unele avantaje destul de impresionante: îmbunătățește starea de spirit, performanța și sănătatea.

Fă o baie lungă
Când a fost ultima oară când te-ai răsfățat cu o baie lungă și relaxantă? Dacă nu prea curând, atunci este timpul să o faci. Umple cada cu apă caldă, întinde-te și relaxează-te. Poți lua cu tine chiar și un pahar de vin sau o carte.

Învață o limbă străină
Învătarea unei limbi străine este o activitate plăcută, dar și foarte utilă. Se găsesc o mulțime de resurse online pentru a te ajuta să înveți cât mai ușor, de la podcast-uri gratuite care predau competențe lingvistice, la aplicații mobile ca Duolingo, videoclipuri pe YouTube și multe alte oportunități de învățare gratuită a limbilor străine.

Autor: Theodora Rădulescu
Sursă imagine: Pixabay