Articole recente

Salopeta, un obiect vestimentar destinat mămicilor


 cum sa portisalopeta pentru gravide
Atunci când ești însărcinată salopeta îți poate fi un prieten de nădejde, mai ales în ultimul trimestru de sarcină. În această perioadă este de preferat să porți haine cât mai comode, în care să te simți bine, dar și elegantă și feminină în același timp. Salopeta este un astfel de obiect vestimentar.

Majoritatea femeilor atunci când aud de salopeta pentru mămici se gândesc la celebra salopetă de blugi, dar acum se găsesc și alte modele în magazinele fizice și în cele online, mult mai moderne și mai interesante.Există salopete din materiale fluide, scurte sau lungi,adaptate în funcție de anotimp, salopete din stofă perfecte pentru birou, dacă încă mai lucrezi în timpul sarcinii, dar și celebra salopetă de blugi acum în mai multe nuanțe decât clasicul blug albastru.

Cum să porți salopeta pe timp de vară
Pentru vară poţi opta pentru o salopetă scurtă, colorată și cu imprimeu, pe care o poți accesoriza cu brățări supradimensionate și cu sandale cu talpă joasă pentru a te simți cât mai comod. Bineînțeles, dacă te duci la un eveniment, poți opta oricând pentru o salopetă neagră din mătase accesorizată cu un clutch prețios și o pereche de sandale negre sau aurii.

Cum să porți salopeta în sezonul rece
Toamna și iarna, cele mai comode sunt întradevăr salopetele de blugi. Pe acestea le poți purta cu o cămașă în carouri sau cu imprimeu, o geantă mai mare și pantofi de tip oxford. Iarna cel mai bine adaugi un pulover gros pe deasupra salopetei, astfel încât să creezi impresia că porți o simplă pereche de blugi.

Ce salopetă să porți la birou
Salopetele negre sunt perfecte pentru birou. Multe femei aleg să meargă în continuare la muncă până aproape de finalul sarcinii, iar pentru ele cea mai bună alegere este o salopetă neagră, simplă ce poate fi purtată cu cămăși albe, accesorizate cu coliere supradimensionate și, bineînțeles, cu pantofi cu talpă joasă.

Cum să alegi cea mai bună salopetă
Atunci când alegi o salopetă este foarte important să ții cont de mărimea acesteia. Pentru a te simți cât mai comod, nu alege ceva foarte strâmt, o salopetă într-o mărime mai mare sau mai largă este perfectă pentru că nu strânge talia și nu jenează prin cusăturile sale. De asemenea, acest sfat este valabil și înprivința altor haine.

În prezent salopetele pentru viitoarele mămici au depășit standardele clasice și acum se găsesc mult mai multe modele, mai moderne, mai versatile, încât pot fi adaptate unor situații variate. 

Autor: Adina Naneş
Sursă imagine: Asos

10 piese vestimentare de nelipsit din garderobă în primăvara 2016



10 piese vestimentare pentru primavara 2016



Eu cu ce mă îmbrac? A venit primăvara și întrebarea aceasta e deja pe buzele tuturor iubitoarelor de modă. Pentru a avea un look actual și în tendințe îți prezint 10 piese vestimentare care fac furori în primăvara 2016. Include-le în garderoba ta și te vei simți senzațional.

Top-ul cu bretele subțiri
Optează pentru unul dintr-un material ușor, mătase de preferat, colorat sau în alb sau negru. Pentru un look mai jucăuș alege un top cu imprimeu: buline, dungi, flori.

Fusta plisată
Un item atât de șic care oferă multe variante de purtare. Pentru o apariție elegantă combină fusta cu o cămașă și sandale cu toc, pentru un look casual mergi pe alăturarea dintre teniși și un top scurt.

Vesta lungă
Pentru zilele călduroase când o jachetă este prea mult, vesta este cea mai șic opțiune. Recomand o vestă oversized pentru un look urban sau una cambrată cu o curea în talie dacă vrei să pui accentul pe eleganță.

Imprimeurile tradiționale românești
Iei, întotdeauna o piesă vestimentară memorabilă, i s-au adăugat rochiile, fustele și chiar pantofii și gențile cu imprimeu tradițional românesc. Investește într-un astfel de item și nu vei da greș primăvara aceasta. Combină ia cu elemente moderne, ca o fustă de piele sau jeanși, pentru o ținută șic veritabilă.

Tenișii/adidașii
Se poartă și primăvara aceasta, iar dacă îi vei alătura unei perechi de jeanși și unui sacou vei fi în vogă. De asemenea purtați cu o rochie lejeră vor crea o ținută de impact.

Pantalonii trei sferturi
Atât cei evazați, cât și cei pană trebuie să fie nelipsiți din garderoba ta în primăvara 2016. Unei perechi de pantaloni cu talie înaltă adaugă-i piese cu texturi ușoare și o jachetă din denim.

Accesorii minimaliste
Mai puțin înseamnă mai mult. Colierele, cerceii, brățările metalice cu structură geometrică pot fi purtate în orice moment al zilei și la orice ocazie.

Franjurile
Scot orice ținută din banalitate. Poartă o pereche de pantofi sau sandale cu franjuri, cu toc comod, gros, pentru zi, iar pentru o ieșire seara optează pentru o rochie cu franjuri și accesorii cu tăieturi simple.

Bluzele/Rochiile cu umeri decupați
Umerii goi sunt mai stylish și sexi ca oricând. Îndrăznește să îi expui sezonul acesta.

Rucsacul
Comod, ușor de purtat și versatil, rucsacul trebuie să fie de nelipsit pentru tine dacă vrei un look cool. Alege unul din piele sau din material textil în culori pastelate.


Autor: Simona Floroaia
Sursă imagine: Asos.com

10 accesorii ce merg purtate la o ținută casual




De multe ori când te gândești la o ținută casual o asociezi cu ceva banal. Casual pare a fi ceva simplu și neinteresant. Da, de multe ori poate fi, însă poți schimba asta prin combinațiile pe care le creezi, dar mai ales prin accesoriile pe care le alegi. Accesorizarea este o parte importantă în procesul alcătuirii unei ținute. Ea face diferența dintre un look plictisitor și unul WOW.
Dacă mergi pe piese cu imprimeuri bogate, alege accesorii mai simple, la polul opus, dacă ai un tricou simplu și o pereche de jeanși poți îndrăzni să adăugi mai multe accesorii.

Iată 10 accesorii care merg la o ținută casual:

Cerceii, atât cei masivi, cât și cei discreți, pot pune în evidență chiar și cea mai simplă ținută. Subliniază fața și atrag atenția către aceasta.

Cureaua, în afară de accentuarea taliei, este și de mare ajutor pentru că poate fi purtată cu aproape orice piesă vestimentară. Fie că alegi o rochie, o bluză sau un cardigan ea se va potrivi de minune. Poți adăuga mai multe curele subțiri dacă dorești să fi mai îndrăzneață.

Colierele. Poți alege ceva simplu, minimalist, foarte ușor de purtat sau poți merge pe coliere lungi, coliere statement. Poți purta chiar mai multe coliere, însă mare atenție să nu încarci exagerat ținuta.

Coronițele, diademele - sunt feminine, foarte șic și oferă un contrast interesant dacă le alături unei ținute alcătuite din jeanși și un tricou.

Brățările, întotdeauna la modă, fie că sunt din metal, plastic sau lemn. Nu vei da greș cu ele, iar dacă vrei să porți mai multe pe aceeași mână trebuie să știi că trendul acesta încă nu a murit.

Eșarfa. Ai o mulțime de modele din care poți alege: cu imprimeuri, colorate, cu franjuri, uni și le poți purta într-o multitudine de moduri: pe după gât, nelegate sau înlocuind un colier, ori înfășurate șic în jurul gâtului. Eșarfa poate fi purtată pe cap asemenea unui turban sau îți poți lega părul cu ea.

Geanta. Un accesoriu indispensabil atât pentru utilitatea lui, cât și pentru aspect. Alege un model crossbody sau chiar o geantă cu o structură minimalistă/geometrică pentru a scoate ținuta din anonimat.

Rucsacul. Nu-ți fie teamă să îl adaugi garderobei tale, este o piesă în trend ce poate fi asortată atât unei ținute alcătuite din tricou și pantaloni, cât și uneia formate dintr-o rochie sau o fustă.

Pantofii. Poate unul dintre cele mai importante accesorii și unul care oferă atât de multe variante. Teniși sunt o alegere bună pentru o ținută casual, pot fi clasici sau cu diverse imprimeuri: buline, flori și așa mai departe. Platformele de asemenea merg de minune, sunt șic și comode. Pantofii sau sandalele cu toc gros sunt potrivite oricărui moment al zilei și te ajută să fi remarcată.

Pălăria. Da, pălăria, ai citit bine. Ea nu trebuie asociată neapărat unei ținute elegante, look-urile casual o pot include la fel de bine, mai ales în anotimpurile călduroase când este un must-have.

Autor: Simona Floroaia
Sursă imagine: InStyle

Totul despre fustele asimetrice



totul despre fustele asimetrice


Fusta asimetrică este de departe unul dintre obiectele vestimentare care se găsește în preferințele designerilor și bloggerilor de modă de câteva sezoane încoace. Anul acesta fusta asimetrică a căpătat o nouă interpretare, ceva mai nonconformistă.

Dacă nu ai achiziționat încă o fustă asimetrică, trebuie să o faci pentru că se pare că nu va ieși din tendințe prea curând, așa că este o investiție ce merită. Și pentru a reuși să alegi mai ușor din numeroasele modele care se găsesc în magazine, în articolul de azi vei regăsi câteva dintre cele mai interesante fuste asimetrice.


Fusta asimetrică în carouri
În primul rând, foarte la modă este fusta asimetrică inspirată din stilul anilor 70. Este scurtă, de regulă asimetria este realizată în față, unde un colț este puțin mai lung, iar imprimeul te duce de multe ori cu gândul la kilturile scoțiene. Trebuie să o purtați cu bluze sau pulovere simple, eventual în una din culorile ce se regăsesc în imprimeul fustei și cu tocuri sau pantofi oxford cu talpă joasă. Această fustă se regăsește în magazine în clasicele carouri roșii și verzi, dar există și modele mai nonconformiste care au depășit tiparul clasic și s-au îndreptat către culori precum mov, galben sau chiar roz.


Fusta asimetrică din piele
O altă fustă foarte populară, este fusta asimetrică din piele. O putem găsi în versiune scurtă sau midi și este una dintre cele mai versatile piese. Foarte elegantă, cea midi o puteți purta la birou cu o cămașă sau cu un pulover și neapărat cu pantofi cu toc. Fusta scurtă este mai potrivită pentru o ieșire în oraș sau într-un mediu mai puțin formal. Avantajul fustei de piele este că poate fi purtată cu orice altă piesă, chiar și cu imprimeu, însă este de evitat a fi purtată cu o geacă de piele. De asemenea, anul acesta designerii au fost mai inventivi și au ales nuanțe pastelate precum bleu, roz prăfuit și galben pentru fustele scurte din piele, culori perfecte pentru sezonul de primăvară-vară 2016.


Fusta asimetrică lungă
Se găsesc și fuste asimetrice lungi, potrivite mai degrabă pentru sezonul de primăvară-vară. Acestea sunt, de regulă, lungi în spate și scurte în față și sunt confecționate din materiale fluide, perfecte pentru zilele călduroase. Cel mai bine este să fie purtate cu sandale cu toc și topuri la fel de fluide. Pentru zilele mai reci puteți apela cu ușurință la o jachetă de blugi sau una din piele. Atunci când vine vorba de culoare, în ceea ce privește fustele de acest gen, nu există limitări, acestea regăsindu-se într-o mare varietate de culori și imprimeuri.


Fustele asimetrice se găsesc pentru toate gusturile și toate siluetele, nu trebuie decât să căutați modelul care vă reprezintă cel mai bine!


Autor: Adina Naneş
Sursă imagine: Pinkpetal