5 metode care te scapă de răceală

Storylines 0 Comentarii

5 metode care te scapa de raceala
Odată cu vremea rece începe şi perioada virozelor, printre care cea mai răspândită este răceala. Indiferent cât de mult te-ai feri de ea, uneori este inevitabilă, iar starea pe care o ai în urma acesteia nu este una tocmai bună. Răceala vine însoţită de dureri de cap, de oase, de stare de somnolenţă, de apatie, uneori de tuse şi nas înfundat, dar mai ales de o stare generală proastă care te împiedică să îţi desfăşori activităţile la potenţial maxim.

Pentru a reduce din efectele neplăcute ale răcelii şi pentru a te vindeca cât mai repede, poţi apela la o serie de remedii naturale cu care nu vei da niciodată greş.

1. Bea ceaiuri fierbinţi
În cazul răcelii ceaiurile fierbinţi fac minuni. Acestea ajută la reducerea congestiei nazale şi a gâtului. În plus, cu cât bei mai multe ceaiuri, cu atât vei fi mai hidratat! Poţi alege ceai de tei, de mentă, de muşeţel sau de fructe. Ceaiul de muşeţel are şi rol antibacterian.

2. Consumă multe citrice
Citricele sunt pline de vitamina C şi întăresc sistemul imunitar, astfel că sunt aliaţi de nădejde împotriva răcelii. Poţi consuma fructul ca atare sau poţi alege să îţi faci fresh-uri combinând mai multe citrice cum ar fi portocală cu lămâie sau grapefruit. 

3. Consumă miere cu lămâie
Uneori răceala vine însoţită şi de tuse, iar în acest caz un remediu eficient este reprezentat de mierea de albine combinată cu lămâia. Mierea conţine multe substanţe nutritive şi antioxidanţii, iar lămâia este bogată în vitamina C, aşa că împreună vor ameliora durerea şi usturimea din gât şi vor reduce tusea.

4. Ridichea neagră
Probabil că unul dintre cele mai vechi remedii naturale utilizate împotriva răcelii şi tusei este ridichea neagră. Nu este nevoie decât de o ridiche neagră mare care se taie în jumătate, apoi se scobeşte miezul fiecărei jumătăţi, iar în orificiul rezultat se adaugă o linguriţă de zahăr şi se lasă aşa până când se formează sirop. Apoi, siropul se colectează şi se bea câte o linguriţă în fiecare seară.

5. Multă odihnă
Atunci când eşti răcit trebuie să te odihneşti cât mai mult pentru a lăsa organismul să se relaxeze şi să se refacă pentru a lupta cât mai bine împotriva răcelii. Somnul este foarte benefic, mai ales atunci când imunitatea este scăzută, deoarece atunci când dormi organismul produce mai mulţi anticorpi care te vor ajuta să scapi mai repede de răceală.

Autor: Adina Naneş
Sursă imagine: 123rf

0 comments: